Despre noi
Casa care trebuia să fie doar a noastră.
N-am pornit cu un plan de pensiune. Am pornit cu un teren la marginea unei păduri, un cort așezat lângă iaz, în satul Poiana cu Cetate, și gândul că aici o să îmbătrânim. Restul — oaspeții, a doua căsuță, toată forfota frumoasă de azi — s-a întâmplat pentru că oamenii au început să bată la poartă. Povestea de mai jos e spusă cu vorbele gazdei, așa cum le-a păstrat un interviu din 2022.
— Loredana, gazda
§ 01Refugiul de pensie
Când am cumpărat terenul, în jur nu era nimic — doar iazul, poalele pădurii și liniștea. Veneam cu cortul și stăteam lângă apă, iar Loredana își făcea în minte casa în care ne vedeam la bătrânețe: una mică, fără etaj, poate cu două încăperi. Prietenii au râs de planul ăsta — „sigur o să vină lumea la voi și n-o să aibă unde dormi” — și au avut dreptate. Au ieșit cinci camere, fiecare cu baia ei. Construcția a durat doi ani, cu mobilier ca la țară, lustre ca la țară și meșteri care, vorba gazdei, „au început să-și pună mintea cu mine și s-au descurcat”.
Pe un perete din casă e o pictură care ne arată pe noi doi, bătrânei. E acolo și azi — ne amintește pentru cine a fost gândită casa la început.
„Așa și-a imaginat pictorița că vom arăta la bătrânețe!”
Planul de pensie n-a ținut. După Paștele lui 2022, primii oaspeți au întrebat dacă nu închiriem casa — apoi au venit alții, unii tocmai din București și Constanța. Așa a devenit refugiul nostru o casă de oaspeți.
Una dintre cele cinci camere — perne cusute, perdele cu bandă țesută, ceas care merge.
§ 02Lejanca
soba cu pat, plită și cuptor
Casa asta nu se putea construi fără lejancă — soba de sat cu pat deasupra, pe care Loredana a stat cândva, însărcinată, și și-a promis că va avea una a ei. E în casă și azi, iar oaspeții o descoperă cam cum am descoperit-o și noi: punând mâna pe ea, nevenindu-le să creadă că e caldă.
„Chiar dacă n-am multe amintiri de la țară, țin minte lejanca. Ne adunam toți acolo, mă fascina focul, simplitatea traiului… Atunci mi-am spus că voi avea și eu așa ceva cândva. În schimb, nu știam când…”
§ 03Macii
„Îmi plac poveștile, am citit multe povești când eram mică… de aici dorința de a avea un loc de poveste, o casă denumită Căsuța cu Maci doar pentru că mie-mi plac foarte mult macii.”
Partea amuzantă: macii n-au vrut să crească. Loredana i-a semănat din primul an — n-au ieșit. A mai încercat — a ieșit ceva alb și unul roz. „Dar nu mă las”, spunea în 2022, „vreau să văd maci peste tot. Până atunci, îi admir pictați pe pereții casei.”
Între timp, încăpățânarea a câștigat: macii roșii cresc acum adevărați în grădină — în poza din capul paginii sunt chiar ei, în fața prispei. Iar cei pictați au rămas pe pereți, ca un fel de asigurare că numele casei nu mai depinde de vreme.
§ 04Casa, azi
Din casa gândită pentru doi au crescut două: Căsuța cu Maci, cu locurile ei pentru până la 13 oaspeți, și Căsuța cu Trei Iezi, pentru 9 — botezată după basm, nu după vreo turmă din curte. Se închiriază numai întregi: când vii, căsuța e a ta, cu iaz, foișoare, ceaun pe pirostrii și cinema sub cerul liber. Ștergarele cusute pe care Loredana le-a transformat în perdele — fără să știe să coasă, cum recunoaște singură — sunt tot acolo, la ferestre, iar prin camere stau obiecte adunate ani la rând din târgurile țării.
Povestea întreagă, cu întrebările Alexandrei Gugiuman și răspunsurile Loredanei, se poate citi în interviul din inSociety.ro (octombrie 2022) — noi am păstrat aici doar firul ei.
Cusăturile nu s-au oprit la perdele.
Folosim cookie-uri ca să înțelegem cum e folosit site-ul. Detalii.